fbpx

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns în România, vineri, pe cale terestră, fiind aduse cu un camion special care a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat pentru AGERPRES că transportul a avut un culoar dedicat de trecere, iar formalităţile de frontieră au fost făcute rapid.

“Camionul a avut un culoar special de trecere, iar de la frontieră se va îndrepta spre Bucureşti”, a spus Ardelean.

La frontieră, transportul a fost întâmpinat de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, şi de şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Camionul cu primele doze de vaccin alocate României va fi escortat până în Capitală de echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei.

Vaccinurile ar urma să ajungă sâmbătă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Vaccinarea începe duminică în zece spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în luptă împotriva COVID-19.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.