Italia amână deschiderea staţiunilor de schi

Italia a amânat sâmbătă deschiderea staţiunilor sale de schi pentru 18 ianuarie. Autoritățile sunt de părere că nu sunt reunite condiţiile pentru deschiderea prevăzută iniţial la 7 ianuarie.

„Se pare că nu sunt întrunite condiţiile pentru deschiderea instalaţiilor la 7 ianuarie”, au apreciat autorităţile regionale, citate în decretul semnat sâmbătă de ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, amânând data deschiderii staţiunilor.

Începutul campaniei de vaccinare în Italia, duminica trecută, a intervenit după ce ţara a intrat din nou în lockdown chiar înainte de Crăciun, pentru a evita o explozie a contaminărilor în cursul sărbătorilor de sfârşit de an şi pentru a îndepărta spectrul unui al treilea val, temut de cadrele medicale.

Ţara, care a înregistrat sâmbătă 9.166 de cazuri noi şi 364 de morţi, speră că va continua în ianuarie campania de vaccinare cu 470.000 de injecţii prevăzute în fiecare săptămână.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X