Președintele american Donald Trump a anunțat vineri, într-un mesaj scurt pe Twitter, că nu va asista la ceremonia de învestire a succesorului său Joe Biden, informează AFP.
Donald Trump anunță că nu va participa la ceremonia de învestire a lui Joe Biden
„Tuturor celor care au întrebat – nu voi merge la ceremonia de învestitură pe 20 ianuarie”, a scris el.
Donald Trump va deveni astfel primul preşedinte care refuză să asiste la depunerea jurământului succesorului său, după Andrew Johnson în 1869.
Joe Biden şi Kamala Harris vor depune jurământul pe 20 ianuarie la prânz, în calitate de preşedinte şi vicepreşedinte al SUA.