Sute de drumuri au fost blocate în urma căderii masive de zăpadă, iar mii de oameni au rămas captivi în mașinile care nu au mai putut înainta din cauza stratului depus și a gheții.
Centrul Spaniei, inclusiv capitala Madrid, a fost lovit de cea mai puternică furtună de zăpadă din ultimul secol. Stratul de zăpadă se apropie de jumătate de metru, iar traficul rutier, feroviar și aerian a fost dat peste cap.
Primarul Madridului a cerut locuitorilor să nu iasă din casă decât dacă este o situaţie ”foarte gravă”. Din cauza furtunii există riscul ca acoperişurile caselor să se prăbuşească, iar serviciile de urgenţă nu reuşesc să funcţioneze la capacitate maximă. Autoritățile au trimis și armata pentru a-i ajuta pe oamenii rămași captivi în troiene.
Peste 600 de artere de circulaţie sunt afectate din cauza stratului de zăpadă.
Carlos Novillo, șeful Departamentului pentru Situații Urgență din Madrid: Ne concentrăm pe salvarea șoferilor care sunt prinși în diferite locuri din regiunea Madrid, cu scopul de a-i duce într-un loc sigur. Pentru aceasta, am activat la maximum capacitate serviciul de pompieri din orașul Madrid și am solicitat, de asemenea, asistență de la Unitatea Militară de Urgență, pentru a ajuta în aceste sarcini care în acest moment sunt o prioritate.
A fost haos și pe principalul aeroport internațional din Madrid, unde toate cursele au fost anulate din cauza furtunii de zăpadă. Capitala Spaniei a fost plasată pentru prima dată în istorie sub cod roșu de ninsoare. De vină pentru această vreme deosebit de aspră din centrul statului iberic este furtuna Filomena.
În zonele muntoase din nord-estul țării a fost stabilit un nou record negativ: minus 36 de grade Celsius!