Autoritățile ungare au decis să închidă, timp de o lună, grădinițele și școlile primare, în încercarea de a evita un al treilea val al pandemiei. De asemenea, pentru două săptămâni, toate magazinele, cu excepția celor esențiale (alimentare, farmacii și benzinării), vor fi închise.
Măsurile se adaugă celor aflate deja în vigoare din noiembrie – închiderea hotelurilor și restaurantelor, interdicția de circulație pe timpul nopții și desfășurarea cursurilor on-line pentru elevii de gimnaziu și liceu.
„Al treilea val al pandemiei este puternic, foarte puternic și mai rău decât a fost cel de-al doilea val”, a declarat într-o conferință de presă Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban.