Marea Britanie își va mări arsenalul nuclear. O premieră după Războiul Rece

Stiri Diaspora

Premierul Boris Johnson va anunţa marţi că Marea Britanie va majora cu „peste 40%” plafonul focoaselor nucleare pe care este autorizat să le stocheze, a dezvăluit luni seară presa britanică, conform AFP, preluată de Agerpres.

Downing Street a informat într-un comunicat că Boris Johnson va transmite marţi Parlamentului rezultatele unui raport privind apărarea, securitatea şi politica externă a ţării, care va stabili linia guvernului pentru următorul deceniu.

Potrivit cotidianelor The Guardian şi Sun, care au putut consulta acest document cu peste 100 de pagini, guvernul intenţionează să ridice la 260 numărul maxim de focoase pe care ţara este autorizată să le stocheze, după ce s-a angajat anterior să-şi reducă stocul la 180 de focoase până la mijlocul anilor 2020.

Potrivit presei britanice, Downing Street invocă o „panoplie în creştere a ameninţărilor tehnologice şi doctrinare” pentru a justifica această schimbare de curs, fără precedent după Războiul Rece.

Raportul avertizează în legătură cu „posibilitatea realistă” ca un grup terorist „să reuşească să lanseze un atac CBRN (chimic, biologic, radiologic sau nuclear) până în 2030”, dar şi împotriva „ameninţării active” şi „provocării sistemice” reprezentate de Rusia şi respectiv China.

„O descurajare nucleară minimă, credibilă şi independentă, dedicată apărării NATO rămâne esenţială pentru a garanta securitatea noastră”, explică raportul.

Revirimentul are loc în timp ce Londra încearcă să se repoziţioneze după Brexit ca o putere majoră pe scena internaţională, în conformitate cu conceptul „Global Britain”.

Modificarea „ar încălca angajamentele asumate de (Londra) în cadrul Tratatului de neproliferare nucleară”, a denunţat luni într-un comunicat ICAN (Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare).

„Decizia Marii Britanii de a-şi mări stocul de arme de distrugere în masă în mijlocul unei pandemii este iresponsabilă, periculoasă şi încalcă dreptul internaţional”, a subliniat Beatrice Fihn, directoarea acestui ONG.

Grupul Campania pentru dezarmarea nucleară (CND) îl consideră un „prim pas către o nouă cursă a înarmării nucleare”, considerând decizia Marii Britanii „o uriaşă provocare pe scena internaţională”.

„În timp ce lumea se confruntă cu pandemia şi haosul climatic, este incredibil că guvernul nostru alege să mărească arsenalul nuclear britanic”, a declarat secretarul său general, Kate Hudson, pentru care „a provoca tensiuni globale şi a risipi resursele noastre este o abordare iresponsabilă şi potenţial dezastruoasă”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X