Estonia va emite certificate digitale de vaccinare 

Estonia se pregăteşte să emită certificate digitale de vaccinare începând cu luna aprilie, a anunţat miercuri un oficial al Ministerului Afacerilor Sociale.

„Planificăm să avem certificatele pregătite în luna aprilie, împreună cu partenerul nostru (compania estoniană) Guardtime”, a declarat Kalle Killar, subsecretar pentru sănătate digitală şi inovare în cadrul ministerului.

Certificatul digital îi va ajuta pe utilizatori atât în călătorii, cât şi în viaţa de zi cu zi, şi va fi mai uşor de controlat şi mai sigur decât echivalentul său pe hârtie, a spus Killar. Potrivit acestuia, punerea în aplicare a unui certificat global de vaccinare, la care guvernul de la Tallinn lucrează împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), va dura probabil ani de zile.

Premierul estonian Kaja Kallas se află în prezent în carantină după ce a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Estonia, care are o populaţie de 1.3 milioane de locuitori are, de asemenea, una din cele mai mari rate de vaccinare din Europa (13% din populaţie fusese vaccinată cu prima doză până marţi.

Uniunea Europeană a anunţat intenţia de a avea disponibile până la vară certificate digitale de vaccinare care să faciliteze călătoriile.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X