Studenţilor de la Universitatea Harvard din Statele Unite li se va cere să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 la începutul noului semestru în toamnă.
„Pentru a atinge nivelurile ridicate de vaccinare necesare pentru a ne proteja comunitatea, Harvard va cere ca toţi studenţii care vor fi în campus în această toamnă să fie vaccinaţi”, a anunţat miercuri această universitate de elită din Cambridge, Massachusetts.
Potrivit declaraţiei, excepţiile vor fi acordate doar din motive medicale sau religioase.
Anterior, alte universităţi din Ivy League, cum ar fi Yale, Columbia şi Princeton, au introdus deja o astfel cerinţă privind vaccinarea.
Înainte de a se întoarce în campus, studenţii trebuie să se imunizeze complet cu un vaccin aprobat de Food and Drug Administration (FDA) sau de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Aceasta înseamnă că trebuie să fi trecut cel puţin două săptămâni de la administrarea ultimei doze de vaccin, se adaugă în declaraţia universităţii.
Pentru studenţi internaţionali şi cei care nu au acces la un vaccin înainte de venirea toamnei, universitatea le va oferi posibilitatea de a se imuniza la sosire.
Fondată în 1636 de imigranţi britanici, Universitatea Harvard este considerată una dintre universităţile de elită din SUA, printre absolvenţii săi numărându-se numeroşi preşedinţi şi zeci de laureaţi ai premiului Nobel.
Peste 23.000 de studenţi sunt înscrişi în prezent la această universitate privată, cunoscută pentru standardele sale riguroase de admitere.