Întreaga Spanie a ieşit duminică, oficial, din starea de alertă, o măsură care pune punct unor restricţii impuse în vederea încetinirii evoluţiei pandemiei de Covid-19. Deşi unele comunităţi autonome au anunţat că vor menţine restricţii de mobilitate pe timp de noapte, precum Valencia, Baleares, Canarias, Ţara Bascilor şi Navarra, în restul teritoriului spaniol sunt permise deplasările.
Starea de alertă a fost introdusă pe 25 octombrie, iar acum comunităţile autonome (CCAA) pot aproba propriile măsuri în contextul sanitar. Cele mai multe dintre ele au renunţat la carantina perimetrală şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.
Guvernul consideră că regiunile autonome au luat deciziile potrivite pentru a renunţa la restricţiile de mobilitate şi că este timpul de a privi spre viitor.
„Trebuie să fim prudenţi, dar trebuie să începem să ne gândim la firme, la locurile de muncă. Trebuie să începem şi facem asta prin ieşirea dintr-o lungă stare de alertă generalizată”, a declarat viceprim-ministrul Carmen Calvo.
Fiecare comunitate va decide noile măsuri.
Cele mai multe dintre guvernele regionale au solicitat cetăţenilor să fie prudenţi şi responsabili, deoarece pericolul prezentat de coronavirus există încă şi finalul restricţiilor nu înseamnă finalul pandemiei.
De la începutul pandemiei, în Spania au fost înregistrate peste 3,56 milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 78.790 de decese asociate.