Uniunea Europeană nu a reînnoit pentru moment contractul pentru furnizarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu AstraZeneca după luna iunie, a precizat duminică comisarul european Thierry Breton, la o zi după anunţul unui nou contract semnat de UE cu Pfizer, informează AFP.
”Nu am reînnoit contractul (cu AstraZeneca) dincolo de luna iunie. Vom vedea, urmărim ce se întâmplă”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă, în cadrul unei intervenţii pentru postul de radio France Inter/France Info.
După ce realizatorii au reluat subiectul pentru a afla dacă nesemnarea unui nou contract în acest moment semnifică încetarea definitivă de a mai primi vaccinuri AstraZeneca, Breton a lăsat să planeze îndoiala.
”Nu s-a făcut încă, aşteptaţi”, a spus acesta. ”Am început” reînnoirile de contract cu Pfizer/BioNTech, dar ”vor mai fi şi altele”, spus acesta.
”Am început cu Pfizer întrucât suntem pe cale să lucrăm la a doua fază, la vaccinurile de generaţia a doua”, a precizat acesta.
Este vorba despre ”a crea condiţii înaintea altor” state pentru continuarea programului de vaccinare, a mai spus acesta.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat sâmbătă că Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu BioNTech-Pfizer, pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.
„Vor urma alte contracte şi alte tehnologii de vaccinuri”, a adăugat ea.