Comisia Europeană dezminte candidatura preşedintei von der Leyen la șefia NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu candidează la funcţia de secretar general al NATO, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei, scrie presa internațională.

Afirmaţiile despre acest subiect ale The Sun sunt ”speculații nefondate”, a comunicat Comisia, la solicitarea agenţiei respective.

Cotidianul publicase informaţia că – potrivit unei surse diplomatice – von der Leyen urmăreşte să devină succesoarea lui Jens Stoltenberg la conducerea Alianţei Nord-Atlantice.

Mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit până în martie anul trecut, la scurt timp după ce a început invazia rusă în Ucraina, şi urmează s se încheie în 30 septembrie anul acesta.

Politicianul norvegian în vârstă de 63 de ani este secretar general al NATO de aproape nouă ani, timp în care termenul pentru plecarea din funcţie a fost amânat de trei ori.

Recent, au apărut speculaţii conform cărora, în contextul războiului din Ucraina, ar putea avea loc o nouă prelungire.

În acelaşi timp, unii diplomaţi au afirmat că menţinerea lui Stoltenberg la conducere ar putea da impresia că NATO nu poate ajunge la un acord privind un nou secretar general.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X