Academia Naţională de Medicină din Franţa recomandă ca vaccinurile anti-COVID-19 să devină obligatorii

Academia Naţională de Medicină din Franţa a publicat marţi un comunicat în care afirmă că este indispensabil ca vaccinurile anti-COVID-19 să devină obligatorii pentru numeroase profesii şi ca adolescenţii şi copiii să fie vaccinaţi împotriva acestei maladii, deoarece astfel de măsuri reprezintă singura modalitate pentru a atinge „o imunitate colectivă suficientă pentru a controla pandemia.”

Deja evocată în urmă cu câteva luni în Franţa, chestiunea obligativităţii vaccinale se lovea în acea perioadă de penuria de vaccinuri şi de incertitudini legate de nivelul lor de eficacitate. „Dar, cu o rată de eficacitate de 90% până la 95% contra formelor grave de COVID-19, vaccinurile omologate în prezent în Franţa (…) îndeplinesc condiţiile ce permit recurgerea la obligativitatea vaccinală”, a considerat instituţia franceză.

„Măsurile individuale (gesturi-barieră) şi colective (interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, carantină) sunt incapabile să controleze pe termen lung” durata epidemiei de COVID-19, care este „de temut, în special din punct de vedere social”, au argumentat membrii Academiei Naţionale de Medicină din Franţa.

Or, „dinamismul campaniei de vaccinare se va lovi de obstacolul format din cei care ezită şi cei care se opun vaccinării”, două categorii estimate fiecare la 15% din populaţia Franţei, a adăugat instituţia.

Astfel, va fi „extrem de dificil să se obţină înainte de sfârşitul verii o rată de acoperire vaccinală care să asigure o imunitate colectivă suficientă pentru a controla epidemia, adică 90% din populaţia adultă şi 80% din populaţia totală (care include şi minori)”, au estimat membrii acestei instituţii cu rol consultativ, care se pronunţă în chestiuni de sănătate publică şi de etică medicală.

Considerând că „o astfel de obligativitate nu va putea fi instaurată decât într-o manieră progresivă”, academia recomandă ca vaccinarea să devină mai întâi „exigibilă” pentru o serie întreagă de categorii profesionale, începând cu profesiile esenţiale (profesori, angajaţi din sănătate, poliţişti şi funcţionari publici, angajaţi ai serviciilor de aprovizionare cu alimente, apă, energie, bani în numerar şi materiale informatice).

Academia consideră că această obligativitate va trebui să fie aplicată şi pentru „activităţile profesionale care implică un contact cu publicul” (magazine, restaurante, hoteluri, stabilimente culturale şi sportive), „în prealabil tuturor activităţilor ce implică deplasări sau reuniuni” (călătorii internaţionale, cure termale, evenimente asociative), studenţilor „înainte de deschiderea anului universitar 2021” şi donatorilor de sânge.

Potrivit instituţiei menţionate, „vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 a adolescenţilor şi a copiilor ar trebui să fie avută în vedere imediat după ce protocoalele de vaccinare vor fi omologate pentru aceste grupe de vârstă”, în pofida faptului că „maladia COVID-19 este în general benignă pentru tineri”, întrucât această extindere a vaccinării este „necesară pentru dobândirea imunităţii colective”.

În Franţa sunt obligatorii 11 vaccinuri pentru nou-născuţi.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X