Compania aeriană australiană Quantas a transportat la mare altitudine un grup de 180 de persoane la bordul unui avion Boeing 787 Dreamliner, care a decolat din Sydney în noaptea de miercuri spre joi, pentru ca pasagerii să poată să admire spectacolul oferit de „Super Lună” deasupra Oceanului Pacific.
În Australia, „Super Luna” de miercuri seară a fost deosebit de spectaculoasă, întrucât a coincis şi cu o eclipsă lunară totală, formând totodată efectul vizual al unei „Luni sângerii”, care a putut fi admirată de pasageri prin hublourile acelei aeronave.
Această cursă specială s-a intitulat „Fly me to the Supermoon”, iar zborul în sine, care a avut o durată de două ore şi jumătate, a inclus „cocktailuri cosmice” şi „prăjitură SuperLună”. Preţul unui bilet la bordul aeronavei a fost de aproximativ 390 de dolari.
Denumirea de Lună sângerie provine din Almanahul fermierului din Statele Unite, din anii ’30, când americanii au pus nume „indiene”, acestor fenomene ale satelitului Pământului. Mai este denumită de obicei, „luna florii”, iar în ziua de 26, Luna va trece prin umbra Terrei, pe parcursul a mai multor ore.
Culoarea roșie provine de la lumina soarelui, care se filtrează prin atmosfera planetei noastre. Eclipsele satelitului Pământului au loc atunci când Luna este plină, ea trecând prin punctul cel mai apropiat de Terra, conform NASA.