Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost gazda unei recepţii la summitul G7, însoţită de prinţul William și prinţul Charles

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost vineri gazda unei recepţii în onoarea liderilor statelor din grupul G7, luând prim-planul scenei la summitul pe care aceştia îl au timp de trei zile în Cornwall, relatează agenţia Reuters.

Suverana în vârstă de 95 de ani a fost însoţită de ceilalţi cei mai importanţi membri ai familiei regale britanice, fiind prezenţi fiul său şi prinţul moştenitor Charles şi soţia acestuia Camilla, precum şi nepotul reginei, prinţul William, şi soţia acestuia, Kate.

Recepţia prilejuită de summitul G7 a fost primul eveniment public major în care aceştia s-au reunit după funeraliile prinţului consort Philip, în aprilie.

La recepţie, desfăşurată la Eden Project, cea mai mare grădină botanică interioară din lume, regina s-a întâlnit cu Joe Biden pentru prima dată de la învestirea acestuia la Casa Albă. Biden devine astfel al 13-lea preşedinte american pe care suverana britanică îl întâlneşte în cei 69 de ani de domnie.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X