Peste 60.000 spectatori pe Wembley, la meciurile din semifinale şi finală

Peste 60.000 de spectatori vor avea voie în tribunele stadionului Wembley pentru meciurile din semifinale şi finală, la EURO 2020, pe 6, 7, respectiv 11 iulie, în locul celor 40.000 planificaţi iniţial, a anunţat marţi guvernul britanic, potrivit AFP.

”Peste 60.000 de fani vor putea participa acum la semifinale şi la finala EURO de pe stadionul Wembley. Va fi cea mai mare mulţime adunată la un eveniment sportiv de peste 15 luni în Marea Britanie.”, a anunţat guvernul într-un comunicat, după zile de incertitudine, în timp ce UEFA a cerut Londrei să relaxeze restricţiile de trafic legate de Covid-19 pentru 2.500 de persoane considerate VIP, ce sunt aşteptate la finala din 11 iulie.

”Sunt recunoscător prim-ministrului şi guvernului Marii Britanii pentru munca depusă în realizarea acestui acord pentru ca finalul acestui turneu EURO să fie un mare succes pe Wembley”, a spus preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.

UEFA nu intenționează să retragă stadionului Wembley calitatea de gazdă  a semifinalelor și finalei EURO 2020 la fotbal, după ce premierul italian Mario Draghi a solicitat ca finala să fie mutată din Marea Britanie ca urmare a creşterii numărului de infectări cu Covid-19.

Regatul Unit a înregistrat un număr record de 10.633 de noi cazuri de coronavirus şi cinci decese în cursul zilei de luni, ajungând la un total de 4,63 milioane de cazuri confirmate şi 127.976 de decese în total, conform unui bilanţ al Reuters.

UEFA anunţase vineri că are un plan de urgenţă pentru mutarea finalei de pe Wembley, în cazul în care Marea Britanie nu va fi de acord să facă o excepţie de la regulile privind carantina pentru fanii veniţi din străinătate.

”UEFA, Federaţia engleză de fotbal şi autorităţile din Anglia lucrează împreună cu succes pentru găzduirea semifinalelor şi finalei EURO 2020 pe Wembley şi nu există planuri pentru schimbarea locului de disputare a acestor jocuri”, a precizat un purtător de cuvânt al UEFA într-un comunicat difuzat marţi.

Celebra arenă londoneză urmează să găzduiască semifinalele Campionatului European de fotbal pe 6 şi 7 iulie, iar apoi finala competiţiei, pe 11 iulie.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X