FC Liverpool – Leicester City, 3-0

Echipa FC Liverpool a înregistrat a şaptea victorie consecutivă, impunându-se cu scorul de 3-0 pe terenul formaţiei Leicester City, luni, în ultimul meci al etapei a 36-a a campionatului de fotbal al Angliei.

„Cormoranii”, care luptă pentru calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, au marcat de două ori în prima repriză prin Curtis Jones (33, 36), iar apoi şi-au majorat avantajul în repriza secundă, prin Trent Alexander-Arnold (71).

În urma acestui sprint final fenomenal, Liverpool a revenit la un singur punct de ocupanta locului al patrulea, Manchester United, care are însă un meci mai puţin disputat.

Leicester City, care speră în continuare să evite retrogradarea, se află pe poziţia a 19-a (penultima), la două puncte distanţă de Everton, formaţia de la locul 17.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X