Marea Britanie şi-a retras aproape toate trupele din Afganistan

Majoritatea trupelor Marii Britanii din Afganistan au fost retrase, a declarat joi premierul Boris Johnson, punând capăt participării Londrei la conflictul de două decenii din această ţară, pe fondul temerilor că plecarea soldaţilor străini ar putea duce la un război civil haotic, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Trupele britanice au fost trimise prima dată în Afganistan în 2001 după atacurile de la 11 Septembrie asupra SUA şi au jucat un rol major în operaţiunile de luptă până în 2014. Numărul total al soldaţilor britanici ucişi în Afganistan a fost de 457.

„Sper că nimeni nu va trage concluzia greşită că retragerea forţelor noastre înseamnă în vreun fel sfârşitul angajamentului Marii Britanii faţă de Afganistan. Nu suntem pe punctul să abandonăm şi nici nu ne facem vreo iluzie în privinţa pericolelor situaţiei de astăzi şi în legătură cu ce ne-ar putea aştepta”, a spus Johnson în parlament.

De altfel, după declaraţia lui Johnson, şeful forţelor armate din Marea Britanie, Nick Carter, a atras atenţia că există posibilitatea ca Afganistanul să intre pe drumul unui război civil, în contextul retragerii trupelor străine.

El a spus că este „plauzibil” ca statul afgan să se prăbuşească fără prezenţa forţelor internaţionale.

Afganistanul s-ar putea confrunta cu o situaţie ca războiul civil din anii 1990, „când exista o cultură a tiranilor războinici şi era posibilitatea unor fracturări etnice sau tribale în rândul celor mai importante instituţii, cum ar fi forţele de securitate”, a declarat Carter.

„Dacă s-ar întâmpla asta, cred că talibanii vor controla o parte din ţară. Dar, bineînţeles, nu ar controla întreaga ţară”, a adăugat el.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că misiunea militară a Statelor Unite în Afganistan ‘va fi încheiată la 31’ august, dând asigurări că americanii ‘şi-au atins obiectivele’ în această ţară, şi anume lupta împotriva ameninţării teroriste.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X