Prăpăd în Grecia! Vântul intens amplifică incendiile de vegetație 

Vântul intens a provocat furtuni de foc, vineri, la nord de Atena şi a declanşat noi incendii, a relatat televiziunea elenă de stat. Mai multe depozite şi fabrici situate de-a lungul autostrăzii dintre Atena şi nordul Salonicului au luat foc şi s-au produs explozii.

Guvernul a transmis locuitorilor din Malakasa şi Sfendali să părăsească zonele prin alerte trimise prin mesaje text pe telefoanele mobile. Membrii forţelor de securitate au efectuat vizite din uşă în uşă pentru a se asigura că nicio persoană nu a rămas în urmă. Alte evacuări au fost anunţate la Oropos, localitate situată spre nord, la circa 25 de kilometri de Atena.

Incendiile active în toată Grecia, care fac ravagii de multe zile pe fondul temperaturilor neobişnuit de ridicate, s-au înteţit vineri, alimentate de vântul intens dinspre vest. În ultimele 24 de ore s-au declanşat 86 de noi incendii forestiere în ţară, au anunţat vineri dimineaţă pe Twitter pompierii eleni. Nori uriaşi de fum galben sunt vizibili chiar şi de la zeci de kilometri, iar în numeroase zone a căzut din cer cenuşă. Cel puţin 18 persoane au fost rănite şi au fost spitalizate, majoritatea acuzând probleme respiratorii, a declarat vineri la televiziunea de stat ministrul sănătăţii, Vassilis Kikilias.

Incendiile continuă pe insula Evia (Euboea) şi în Peloponez, multe dintre focare fiind scăpate de sub control. Pe Evia, locuitorii satului Agia Anna din nord-est au fost transportaţi în zone sigure cu ambarcaţiunile. Alte incendii sunt active şi în nord-vest, unde mai multe sate au fost evacuate. „Ne confruntăm cu zeci de incendii forestiere. Trei dintre ele – în Atena, Peloponez şi Evia – sunt de o intensitate şi o amploare enorme”, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis în timpul unui discurs la televiziunea de stat joi seara.

El a avertizat că vineri vor fi vânturi puternice dinspre vest, un ”fenomen fără precedent, deoarece ultimele zile de căldură şi secetă au transformat ţara într-un butoi cu pulbere”.

Din cauza situaţiei periculoase, grecilor li se interzice accesul în păduri până cel puţin luni. De asemenea, sunt interzise activităţile în cursul cărora s-ar putea produce scântei sau flăcări.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X