UE trimite în ajutor avioane, elicoptere și pompieri către țările afectate de incendii

Comisia Europeană a anunţat luni că în ultimele zile a suplimentat numărul de avioane, elicoptere şi pompieri trimişi în Grecia, dar şi în Albania, Macedonia de Nord şi Turcia, ţări care se confruntă cu incendii grave, informează AFP.

Până acum, Uniunea Europeană a mobilizat 14 avioane pentru stingerea incendiilor, trei elicoptere, 250 de vehicule şi aproximativ 1.300 de pompieri pentru a ajuta ţările respective.
În Grecia au fost desfăşuraţi 1.000 de pompieri, nouă avioane (puse la dispoziţie de Franţa, Suedia, Croaţia, Spania şi Cipru) şi 200 de vehicule.

Mai multe state membre UE (Franţa, Germania, Polonia, Austria şi Slovacia) au indicat la finalul săptămânii trecute că se pregătesc să trimită echipe de pompieri suplimentare în Grecia. Acestea se vor alătura echipelor trimise deja de Cipru, România şi Franţa, potrivit executivului comunitar.

Comisia Europeană asigură 75% din costurile de transport pentru furnizarea acestui ajutor în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al UE.

În Italia, două avioane de tip Canadair, provenind din Franţa, au fost trimise săptămâna trecută în zonele afectate de incendii.

De asemenea, două elicoptere destinate sprijinirii operaţiunilor din Albania au fost trimise de Republica Cehă şi Ţările de Jos, în timp ce Austria, Bulgaria şi Slovenia au desfăşurat pompieri în Macedonia de Nord.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X