Ben Wallace: Talibanii controlează Afganistanul şi forţele britanice şi ale NATO nu se vor mai întoarce

Talibanii controlează Afganistanul şi forţele britanice şi ale NATO nu se vor mai întoarce pentru a lupta împotriva insurgenţilor, a declarat luni ministrul apărării britanic Ben Wallace, transmite Reuters.

”Confirm că talibanii controlează ţara. Adică nu trebuie să fii analist politic ca să-ţi dai seama că exact aşa stau lucrurile”, a declarat pentru Sky News ministrul britanic.

Întrebat dacă Marea Britanie şi NATO vor reveni în Afganistan, Wallace a exclus această posibilitate. ”Nu există această opţiune… de a ne întoarce”, a afirmat el.

Wallace a explicat că zona militară a aeroportului din Kabul este sigură şi că Marea Britanie face tot ce poate pentru a evacua cetăţeni britanici şi afgani care au legături cu Regatul Unit.

”Ţinta noastră este… de circa 1.200 până la 1.500 de plecări pe zi în conformitate cu capacitatea aeronavelor noastre şi vom menţine acest aflux”, a spus el.

Regatul Unit şi-a mutat ambasada din oraş pe aeroportul din Kabul. Întrebat ce va simţi când va vedea steagul talibanilor fluturând peste clădirea care adăpostea până acum ambasada britanică din Kabul, Wallace a răspuns: ”Simbolic vorbind, niciunul dintre noi nu-şi dorea acest lucru”.

Totodată, Wallace a explicat că nu este încă momentul unei decizii de a-i recunoaşte pe talibani drept guvernul afgan. ”Cred că se vor mai întâmpla multe înaintea luării acestor decizii. Evident că testul suprem rezidă mai degrabă în acţiunile lor, decât în vorbele lor”, a menţionat ministrul britanic.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X