Grecia a instalat un zid înalt şi un sistem de supraveghere pe o distanţă de 40 km la graniţa sa cu Turcia, din cauza îngrijorării cu privire la un val mare de imigranţi ce ar putea veni din Afganistan. „Nu putem aştepta, în mod pasiv, posibilul impact”, a declarat vineri ministrul Greciei pentru Protecţia Cetăţenilor, Michalis Chrisochoidis, într-o vizită în regiunea Evros.
„Graniţele noastre vor rămâne inviolabile”. Comentariile sale au venit atunci când Turcia a cerut ţărilor europene să îşi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte venirea imigranţilor afgani.
Într-o conversaţie telefonică cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că o creştere bruscă a numărului de persoane care părăsesc Afganistanul ar putea reprezenta „o provocare serioasă pentru toată lumea”. „Un nou val de imigrare este inevitabil dacă nu se iau măsurile necesare în Afganistan şi Iran”, a spus Erdogan.
Preluarea rapidă a Afganistanului de către talibani, un grup militant islamist, i-a făcut pe afgani să se teamă de viaţa lor şi să caute să scape din ţară, prin orice mijloace, potrivit BBC.
Grecia, care a fost afectată de criza imigranţilor în 2015, când peste un milion de persoane care fug de război şi sărăcie din Orientul Mijlociu au trecut din Turcia în UE, a spus că va trimite înapoi orice afgan care ajunge ilegal în ţară. Dintre cei care au ajuns în Grecia în timpul crizei migranţilor, mulţi au călătorit spre nord în întreaga Europă, dar aproximativ 60.000 au rămas în ţară.