Forțele americane sunt în faza finală a plecării din Kabul, mai sunt doar puțin peste 1.000 de civili de evacuat din aeroport înainte de retragerea soldaților, a declarat duminică un oficial occidental din domeniul securității pentru Reuters.
Noii conducători ai țării, talibanii, sunt pregătiți să preia controlul aeroportului, a spus un reprezentant al mișcării islamiste dure.
Potrivit oficialului occidental, nu a fost stabilit încă momentul final al operațiunii.
Statele Unite și aliații săi au scos aproximativ 113.500 de oameni din Afganistan în ultimele două săptămâni, dar alte zeci de mii care vor să plece rămân în urmă.
Potrivit unui oficial american, sâmbătă erau mai puțin de 4.000 de soldați ai Statelor Unite, față de 5.800 în momentele de vârf al operațiunii de evacuare.
Talibanul citat de Reuters a spus că gruparea islamistă are ingineri și tehnicieni pregătiți pentru a prelua operarea aeroportului.
Oficialul occidental a declarat că mulțimile de la porțile aeroportului s-au micșorat după ce americanii au avertizat că există o amenințare de atac sinucigaș după atentatul de joi.