Pen Farthing, un fost militar al Marinei Regale, care a înființat o organizație de salvare a animalelor din Kabul a povestit cum a reușit să salveze câinii și pisicile din Afganistan.

Farthing a luptat în Afganistan după anul 2000. După ce și-a încheiat activitatea în armata britanică, el a înființat la Kabul adăpostul pentru animale Nowzad, salvând sute de câini, pisici și măgari. După ce talibanii au preluat controlul țării, britanicul a cerut să fie evacuat alături de angajații lui, precum și familiile acestora, dar și aproximativ 160 de câini și 40 de pisici – un plan pe care l-a numit „operațiunea Arca”.

Astfel că, odată cu soldatul britanic, au părăsit Afganistanul și aproximativ 200 de câini și pisici. Animăluțele au fost urcate într-un avion privat, închiriat din Pakistan, care a ajuns în Kabul duminică, în jurul orei 18.00. Câteva ore mai târziu, aeronava a ajuns pe Aeroportul Heathrow din Londra, de unde bărbatul în vârstă de 57 de ani a luat apoi un zbor de legătură către Oslo pentru a-și vedea soția, Kaisa Markhus, care a fugit din Afganistan săptămâna trecută.

„Am sosit la Heathrow cu succes. Emoții amestecate și un adevărat sentiment profund de tristețe pentru afgani. Centrul Heathrow Ops, Forțele de frontieră, HARC și Air Pets au fost toate uimitoare. Am asistat la compasiunea pe care Heathrow o arată refugiaților afgani.”, a scris Farthing pe Twitter.

Potrivit The Guardian care citează un medic veterinar, animalele sunt foarte bine, „având în vedere prin ce au trecut”. Fostul soldat britanic, dar și animalele lui, se aflau pe aeroport și în momentul în care a avut loc atacul terorist soldat cu cel puțin 170 de victime.

Cu toate acestea, 24 de angajați ai adăpostului de animale înființat de Farthing au rămas blocați în Afganistan, după ce talibanii le-au refuzat accesul pe aeroport.

„Operațiunea Arca” a lui Farthing a împărțit în două opinia publică britanică, având deopotrivă mulți susținători și critici.

Inclusiv ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, s-a plâns că operațiunea a luat prea mult din timpul comandaților săi care ”s-au ocupat de această problemă atunci când ar fi trebuit să se concentreze pe gestionarea crizei umanitare”.

Sâmbătă seară, un ultim zbor militar britanic de evacuare a părăsit Afganistanul. De la începutul operațiunilor, Marea Britanie a transportat în afara țării controlate de talibani peste 15.000 de persoane, potrivit Reuters.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro