Boris Johnson a promis sprijin pentru refugiaţii afgani

romani in uk

Premierul britanic Boris Johnson a promis miercuri că le va oferi o primire „călduroasă” miilor de refugiaţi afgani care au ajuns în Regatul Unit, după ce a fost criticat pentru gestionarea evacuărilor din Afganistan.

Guvernul britanic a anunţat că afganii care au lucrat pentru Regatul Unit în ţara lor şi au fost evacuaţi vor beneficia de drepturi de şedere pe termen nelimitat, ceea ce le va oferi dreptul de a lucra şi a cere, eventual, cetăţenie britanică. Aceştia vor beneficia de un acces gratuit la asistenţă medicală, lecţii de limba engleză şi burse universitare în cadrul unei operaţiuni guvernamentale numite „Primire călduroasă”.
„Avem o datorie uriaşă faţă de cei care au lucrat cu forţele armate în Afganistan şi sunt hotărât să le ofer acestora şi familiilor lor sprijinul de care au nevoie pentru a-şi reconstrui viaţa aici în Regatul Unit”, a declarat Boris Johnson, potrivit unui comunicat.

Regatul Unit a evacuat peste 15.000 de persoane din Afganistan din 13 august, dintre care peste 8.000 sunt afgani care au fost angajaţi în ţara lor de Regatul Unit. Dar guvernul britanic se confruntă cu numeroase critici pentru această operaţiune de evacuare finalizată sâmbătă.

Vineri, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a estimat că până la 150 de cetăţeni britanici şi între 800 şi 1.100 de afgani nu vor putea fi evacuaţi.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X