Protest violent al antivacciniștilor, la Londra

Un protest violent organizat de britanicii care se opun vaccinării anti-Covid a fost organizat vineri după-amiază, la Londra. În altercațiile cu manifestanții, mai mulți polițiști au fost răniți. Protestul a avut loc în contextul în care Guvernul trebuie să decidă dacă va extinde imunizarea și la copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani.

Sute de persoane au protestat în fața clădirii MHRA din Canary Wharf, în estul Londrei. Un grup a încercat să forțeze ușa instituției, însă demonstranții au fost împiedicați să pătrundă în clădire, până la sosirea forțelor de ordine, de câțiva agenți de securitate.

Pentru a-i împiedica pe manifestanții violenți să ia cu asalt clădirea, în zonă au fost trimiși mai mulți agenți de Poliție.

Grupul de protestatari s-a deplasat apoi într-un alt cartier al Londrei, South Kensington (vest), a explicat Met pe Twitter.

„Un număr de manifestanţi au devenit violenţi faţă de poliţie. Patru dintre agenţii noştri au fost răniţi în ciocniri”, a scris pe Twitter poliţia, denunţând fapte” inacceptabile”.

În urma violențelor, zece protestari au fost arestați.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X