Scoția doreşte un nou referendum privind independenţa

Nicola Sturgeon şi-a reafirmat marţi angajamentul de a organiza un nou referendum privind independenţa Scoţiei înainte de finalul anului 2023, în pofida opoziţiei ferme din partea Londrei.

„În condiţiile ieşirii din pandemie, trebuie să urmeze opţiuni care ne vor modela economia şi societatea pentru deceniile care vin”, a declarat lidera Partidului Naţional Scoţian, prezentându-le deputaţilor scoţieni programul guvernului său pentru anul viitor.
„Dacă va permite COVID-19”, obiectivul este de a ţine un referendum privind autodeterminarea „în prima jumătate a acestei legislaturi, înainte de finalul lui 2023”, a precizat Sturgeon.
Premierul britanic Boris Johnson se opune ferm organizării unui asemenea referendum, susţinând că o consultare populară de tipul celei organizate deja în 2014 şi marcate de victoria cu 55% din voturi a taberei favorabile rămânerii Scoţiei în interiorul Regatului Unit nu are loc „decât o dată în timpul unei generaţii”.
Ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea activităţii guvernului, a exclus însă organizarea unui nou asemenea referendum înaintea viitoarelor alegeri legislative din Regatul Unit, prevăzute pentru 2024.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X