Guvernul britanic a anunţat luni că va acorda Franţei „în următoarele săptămâni” banii promişi pentru a lupta împotriva traficului de migranţi de pe coastele franceze, un subiect care este o sursă de tensiuni între cele două ţări, relatează AFP, citată de Agerpres.
Întrebat de BBC despre data la care banii vor fi transferaţi Franţei, secretarul de stat din cadrul Ministerului de Interne britanic, Damian Hinds, a spus că se aşteaptă ca această chestiune să fie „finalizată în următoarele săptămâni”.
Hinds a declarat că întârzierea în obţinerea banilor de către Franţa este cauzată mai degrabă de „un proces administrativ” decât de o „chestiune politică”.
În cadrul unei deplasări de sâmbătă la Loon-Plage, în nordul Franţei, ministrul francez de interne Gérald Darmanin a cerut guvernului britanic să îşi onoreze angajamentul de a plăti Franţei 62,7 milioane de euro în 2021-2022 pentru a finanţa consolidarea forţelor de ordine franceze pe coastă.
„Facem apel la englezi să îşi respecte promisiunea de finanţare, deoarece noi le apărăm graniţa”, a declarat el. Darmanin a cerut de asemenea să fie negociat un tratat privind migraţia între UE şi Marea Britanie.
De la sfârşitul lui 2018, trecerile ilegale prin Canalul Mânecii de către migranţii care încearcă să ajungă în Marea Britanie se înmulţesc, în ciuda atenţionărilor repetate ale autorităţilor, care subliniază pericolul legat de densitatea traficului, de curenţii puternici şi de scăderea temperaturii apei. Săptămâna trecută, 1.115 migranţi au fost astfel salvaţi sau interceptaţi de către autorităţile britanice în 48 de ore.
Guvernul britanic a început procesul de adoptare a unui proiect de lege controversat care reformează sistemul de azil şi prevede înăsprirea sancţiunilor, majorând la închisoare pe viaţă, de la 14 ani în prezent, pedeapsa maximă pentru traficanţi.