Cercetătorii din Olanda au inventat injecțiile fără ace

Cercetătorii din Olanda au dezvoltat o tehnologie cu laser care permite administrarea unor injecţii fără ace şi „practic nedureroase”, o descoperire considerată de ei revoluţionară şi care ar putea să estompeze frica unor persoane faţă de injecţii şi să stimuleze vaccinările.

Tehnologia „Bubble Gun” foloseşte un laser care împinge mici picături de lichid prin stratul exterior al pielii, a precizat David Fernandez Rivas, profesor la Universitatea din Twente şi cercetător afiliat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), care a finanţat acest proiect.

Întregul proces este mai rapid decât înţepătura unui ţânţar şi „nu ar trebui să provoace durere”, deoarece terminaţiile nervoase din piele nu sunt atinse, a precizat profesorul Rivas, adăugând că acest aspect va face obiectul unor studii ulterioare.

„Într-o milisecundă, sticla în care se află lichidul este încălzită cu un laser, o bulă este creată în lichid, împingând lichidul în afară cu o viteză de cel puţin 100 de km/oră”, a adăugat acelaşi specialist în cadrul unui interviu acordat în laboratorul său.

„Metoda ne permite să pătrundem prin piele fără să provocăm vătămări. Nu vedem nicio rană sau vreun punct de intrare”, a mai spus el.

Profesorul Rivas se aşteaptă ca invenţia lui nu doar să îi ajute pe tot mai mulţi oameni să se vaccineze, dar şi să prevină, totodată, riscul de contaminare cu ace murdare şi să contribuie la reducerea deşeurilor medicale.

Teste realizate pe mostre de ţesuturi au fost realizate cu succes, cu ajutorul unei finanţări de 1,5 milioane de euro primită de la Uniunea Europeană. O cerere de finanţare pentru a începe testele pe voluntari umani urmează să fie depusă în această lună, a precizat profesorul Rivas.

O companie de tip start-up va colabora cu reprezentanţi ai industriei farmaceutice pentru a testa şi a comercializa tehnologia „Bubble Gun”, a adăugat el.

Totuşi, va fi nevoie de unu până la trei ani pentru ca metoda să devină disponibilă pentru populaţia generală, în funcţie de progresele înregistrate în activitatea de cercetare şi de chestiunile care ţin de procedurile de reglementare.

Aproximativ un olandez din cinci se teme de acele de seringă, a declarat psihologul Henk Schenk, care oferă terapie de specialitate persoanelor care au o formă acută a acestei fobii.

„Fobia faţă de ace este mai comună decât aţi putea crede. Oamenilor le este ruşine să recunoască acest lucru”, a mai spus specialistul olandez.

Unii dintre pacienţi găsesc originea acestei frici incontrolabile în internările traumatizante din copilărie sau se tem să cedeze controlul. Doar un mic număr dintre ei, de aproximativ 1 la 1.000, dezvoltă o fobie profundă, care necesită şedinţe repetate pentru a se pregăti înainte să primească o injecţie.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X