Deputaţii britanici au ţinut luni un minut de reculegere drept omagiu pentru fostul lor coleg David Amess, înjunghiat mortal în timpul unei întâlniri cu alegătorii din circumscripţia sa, în ceea ce poliţia consideră un act terorist potenţial islamist.

Moartea deputatului conservator de 69 de ani vineri „este un moment teribil şi trist în istoria noastră, un atac împotriva democraţiei noastre şi o tragedie îngrozitoare”, a denunţat ministrul de interne Priti Patel la reluarea sesiunii parlamentare, după ce membrii Camerei Comunelor, emoţionaţi, s-au recules.

David Amess, tată a cinci copii, a fost ucis cu lovituri de cuţit vineri, în timp ce se întâlnea cu alegătorii săi din circumscripţie într-o biserică metodistă din Leigh-on-Sea, la circa 60 km est de Londra. Un suspect de 25 de ani, potrivit media locale un britanic de origine somaleză care a urmat pentru o scurtă perioadă un program de deradicalizare, a fost arestat la faţa locului.

Această dramă a bulversat ţara, reamintind de traumatismul asasinării deputatei laburiste Jo Cox în iunie 2016 de către un extremist de dreapta, chiar înainte de referendumul pentru Brexit, şi suscitând apeluri la întărirea securităţii aleşilor.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro