STUDIU – Pandemia Covid a înrăutățit dramatic sănătatea mintală globală

Un nou studiu publicat la începutul acestei luni arăta că incidența anxietății și a depresiei a crescut dramatic în 2020 în întreaga lume și se estimează că pandemia a adus în plus 76 milioane de cazuri de anxietate și 53 de milioane de cazuri de tulburări majore de depresie care nu ar fi apărut în condiții normale.

Potrivit cercetătorilor, aceste afecțiuni au afectat într-o proporție covârșitoare femeile și tinerii. Psihoza poate fi un simptom al unei boli mentale, precum schizofrenia, tulburările bipolare sau depresia severă. De asemenea, psihoza poate fi o afecțiune independentă cauzată de o experiență traumatizantă, stres extrem sau exces de alcool și consum droguri.

În Anglia, numărul celor care au cerut ajutor medical a crescut cu 75% între aprilie 2019 și aprilie 2021, arată datele Sistemului Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS).

Creșterea a continuat pe tot parcursul verii, cu 12.655 de cazuri în iulie 2021, în creștere cu 53% față de cele 8.252 din iulie 2019, relatează The Guardian.

Cea mai mare parte a creșterii a fost raportată în ultimul an, după primul lockdown, potrivit datelor analizate de organizația de caritate Rethink Mental Illness.

Peste 13.000 de cazuri au fost raportate în luna mai 2021, în creștere cu 70% față de mai 2020.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X