Letonia, una din ţările cu cel mai scăzut număr de persoane vaccinate anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a anunţat un lockdown în perioada 21 octombrie – 15 noiembrie pentru a încerca să încetinească creşterea ritmului infectării, transmite AFP.
„Sistemul nostru de sănătate este în pericol … Singura modalitate de a ieşi din această criză este să ne vaccinăm”, a declarat prim-ministrul Krisjanis Karins după şedinţa de urgenţă a guvernului în care a pus pe seama ratei scăzute de vaccinare creşterea numărului de persoane spitalizate.
Doar 54% din adulţii letoni sunt complet vaccinaţi, mult sub media UE de 74%, arată datele europene.
„Trebuie să-mi cer scuze faţă de cei deja vaccinaţi”, a spus Karins, anunţând că magazinele, restaurantele, şcolile şi instituţiile de divertisment vor fi închise. Rămân deschise doar serviciile esenţiale, fiind de asemenea impusă interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, între orele 20:00 şi 05:00.
Va fi permisă continuarea activităţilor cu participarea în persoană în domenii precum construcţiile, sectorul manufacturier şi serviciile esenţiale.
Unul dintre cele două mari spitale din Riga a început să instaleze paturi improvizate pentru pacienţii cu COVID-19 în atrium său pentru a face faţă afluxului de pacienţi, potrivit informaţiilor furnizate de postul naţional de radio.
Nu au fost anunţate restricţii de călătorie „deoarece rata de infectare în alte părţi este mult mai mică şi nu vedem riscuri imediate”, a spus Karins.
Numărul cazurilor de infectare în Letonia a crescut cu 49% săptămâna trecută, conform autorităţilor sanitare.
Au fost anulate mare parte din operaţiile planificate săptămâna trecută, pe fondul unei nevoi crescute de paturi şi de personal.
Letonia a raportat al doilea cel mai grav procent de infectare din UE, după Lituania, în cele două săptămâni până pe 10 octombrie, cu 864 de cazuri noi la 10.000 de persoane.
Preşedintele leton Egils Levits a fost și el testat pozitiv săptămâna trecută.