Actorul Alec Baldwin a ucis-o joi cu un foc de armă, cel mai probabil accidental, pe directoarea de imagine şi l-a rănit pe regizorul unui western care este filmat în această perioadă în statul american New Mexico, a anunţat Poliţia locală, citată de AFP.
Directoarea de imagine Halyna Hutchins şi regizorul Joel Souza „au fost răniţi prin împuşcare atunci când Alec Baldwin a descărcat o armă de foc utilizată la filmările” pentru lungmetrajul „Rust”, a precizat biroul şerifului din comitatul Santa Fe într-un comunicat.
Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost evacuată cu un elicopter la un spital din apropiere, unde decesul ei a fost declarat de medici.
Regizorul filmului „Rust”, Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost internat la terapie intensivă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al şerifului din Santa Fe, citat de publicaţia The Hollywood Reporter, regizorul acestui western se află „în stare critică”. Conform aceleiaşi publicaţii, care îl citează pe un purtător de cuvânt al echipei de producţie, este vorba despre un „accident” în care a fost implicat un pistol de recuzită, care ar fi trebuit să fie încărcat cu gloanţe oarbe.
Ancheta a continuat joi seară cu audierea martorilor de către poliţişti, dar nicio punere sub acuzare nu a fost iniţiată în acest stadiu, precizează acelaşi comunicat.
„Alec Baldwin a fost chestionat de poliţişti”, a precizat Juan Rios, purtător de cuvânt al şerifului din Santa Fe. „El a dat declaraţii şi a răspuns unor întrebări. S-a prezentat voluntar şi a părăsit clădirea la finalul întrebărilor. Nicio punere sub acuzare şi nicio arestare nu au fost operate”, a adăugat el.
Puţin mai devreme, biroul şerifului local a anunţat că incidentul părea să fie asociat unei arme de foc utilizate ca recuzită pe platoul de filmare şi că „anchetatorii încearcă să afle tipul de proiectil care a fost tras” şi circumstanţele în care s-a produs acest accident.
Locul de filmare, ferma Bonanza Creek, utilizat pentru turnarea multor pelicule de tip western, a fost închis de poliţişti joi după-amiază, potrivit presei locale.
„Rust” este un western scris şi regizat de Joel Souza, în care Alec Baldwin, care este coproducător, joacă rolul rebelului Harland Rust, care vine în ajutorul nepotului său de 13 ani, condamnat la spânzurătoare pentru o crimă.