Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu a participat la slujba de duminică, cum obişnuieşte, şi a rămas să se odihnească, la recomandarea medicilor.
Suverana în vârstă de 95 de ani se odihneşte la castelul din Windsor, din afara Londrei, şi speră să participe la Summitul Climatic COP26, care va avea loc săptămâna viitoare la Glasgow (Scoţia).
Potrivit ziarului The Sun, este pentru prima oară când regina nu participă la slujbă de când s-a întors în urmă cu câteva săptămâni de la castelul din Balmoral, după terminarea vacanţei de vară, relatează Agerpres.
Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a familiei regale, nu a oferit informaţii despre starea de sănătate a reginei Elisabeta a II-a.
Săptămâna trecută, regina a fost internată pentru o noapte la spitalul privat King Edward VII, din centrul Londrei, pentru efectuarea „unor analize preliminare”, însă Casa Regală nu a specificat despre ce fel de analize este vorba.
Potrivit mediilor britanice, Elisabeta a II-a realizează sarcini uşoare, precum citirea corespondenţei sau a unor documente oficiale.
Internarea pentru o noapte săptămâna trecută a fost prima după ce suverana britanică a fost spitalizată, în 2013, în aceeaşi clinică, din cauza unei gastroenterite.