O ambarcaţiune de pescuit britanică ce opera în apropierea portului francez Le Havre a fost preluată de către autorităţile franceze, a anunţat joi, pe Twitter, ministrul francez pentru afaceri maritime Annick Girardin, potrivit Reuters.

Ministerul pentru Afaceri Maritime francez lansase mai multe avertismente către două ambarcaţiuni britanice care pescuiau în apropierea portului Le Havre, a declarat joi dimineaţă guvernul de la Paris, în contextul în care relaţiile cu Londra sunt tensionate în legătură cu aranjamentele post-Brexit.
Franţa a emis miercuri o listă de sancţiuni care ar putea intra în vigoare pe 2 noiembrie cu excepţia cazului în care diferendul cu Londra legat de pescuit va fi soluţionat. O a doua listă de sancţiuni pe care Parisul o pregăteşte ar putea afecta livrările de energie către Regatul Unit.

Autorităţile franceze şi-ar putea intensifica controalele frontaliere şi sanitare asupra mărfurilor provenite din Regatul Unit şi ar putea să nu permită accesul ambarcaţiunilor de pescuit britanice în porturile sale, potrivit unei declaraţii comune a ministerelor franceze pentru afaceri maritime şi afaceri europene.

Parisul a acuzat Regatul Unit că nu şi-a respectat angajamentele după ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană şi a denunţat mai ales solicitarea Londrei de a renegocia protocolul nord-irlandez din cadrul Acordului de retragere. Acest protocol vizează menţinerea integrităţii pieţei unice europene.

 

Tags:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro