Meghan Markle, prinţul Harry şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cer liderilor de la summitul G20 să dea socoteală legat de inechitatea distribuirii în lume a vaccinurilor anti-Covid.
Într-o scrisoare deschisă, ducii de Sussex, împreună cu dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, au scris: „Dintre cele aproximativ 7 miliarde de doze care au fost administrate la nivel global, doar 3% dintre oamenii din ţările sărace au primit serul până acum. Unde este restul?”.
Meghan Markle şi prinţul Harry au făcut un parteneriat cu şeful OMS pentru a-i aborda pe liderii de la summitul G20 referitor la lipsa de acces la vaccinurile anti-Covid în ţările sărace, relatează The Hollywood Reporter, citat de news.ro
Înainte de întâlnirea de la Roma de weekendul acesta, care va fi primul summit G20 cu prezenţă fizică de la începutul pandemiei, ducii de Sussex au publicat o scrisoare pe site-ul OMS.
„Au fost promise pentru COVAX, iniţiativa concepută pentru a ajuta la obţinerea accesului egal, la nivel global, la vaccinurile Covid, 1,3 miliarde de doze pentru a fi donate ţărilor sărace pe care le sprijină, însă a putut trimite doar 150 de milioane – 11,5% – până acum. Unde sunt celelalte?”.
În scrisoare este făcut referire la câteva ţări dintre cele mai puternice 20 de economii ale lumii care au „un surplus de milioane de doze de vaccinuri, ce vor fi irosite odată ce expiră”. Ducii au mai spus că vaccinurile aruncate „ar trebui să ne revolte pe toţi”.
„Fiecare doză reprezintă o persoană reală – o mamă, un tată, o fiică sau un fiu – care ar fi putut fi protejată. Toţi venim din locuri foarte diferite, cu experienţe diferite, dar avem un obiectiv comun: să combatem inegalitatea globală”.
Markle, prinţul Harry şi directorul OMS au menţionat obiectivul global de „vaccinare a 40% din toate ţările până la finalul lui 2021 şi 70% până la jumătatea anului viitor”. Declaraţia lor a subliniat patru paşi care ar trebui urmaţi pentru a îndeplini asta, între care finanţarea completă a Access to COVID-19 Tools (ACT) Accelerator.
Ei au concluzionat: „Singura soluţie este cooperarea de proporţii istorice. Vieţile depind efectiv de asta”.
Cuplul s-a alăturat în septembrie iniţiativei Vax Live a Global Citizen, pentru a susţine egalitatea distribuirii de doze de vaccin şi combaterea dezinformării legat de seruri.