Letonia a declarat de pe 1 noiembrie stare de urgenţă sanitară pentru trei luni din cauza creşterii bruşte a numărului de infectări cu noul coronavirus până la niveluri record. În același timp, rata de vaccinare a populaţiei este printre cele reduse în Uniunea Europeană.
Numărul zilnic al infectărilor a depăşit deja pragul de 1.000 în această ţară cu 1,9 milioane de locuitori, înregistrând astfel un ritm de răspândire a pandemiei superior celui constatat în prima parte a anului 2021.
Spitalele din Letonia sunt deja copleşite de numărul mare al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.
„Suntem obligaţi să refuzăm alţi pacienţi care au diagnostice fără riscuri pentru viaţă. Echipele de urgenţe medicale nici măcar nu mai pot să răspundă la toate apelurile telefonice”, a declarat Karlis Racenis, preşedintele unei asociaţii a tinerilor medici letoni, într-o conferinţă de presă, potrivit AFP, relatează agerpres.ro.
Doar 48% dintre rezidenţii letoni sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă împotriva COVID-19, ceea ce reprezintă una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană după cele din Bulgaria, România şi Croaţia.
Potrivit noilor reglementări ale Guvernului leton, masca sanitară devine obligatorie în toate clădirile deschise pentru public şi toţi angajaţii din sectorul public vor trebui să fie vaccinaţi până pe 15 noiembrie.
Persoanele nevaccinate nu vor avea voie să cumpere alimente şi alte articole de strictă necesitate decât din magazine special desemnate şi doar magazinele considerate esenţiale vor fi autorizate să rămână deschise în weekenduri.
Autoritățile a îndemnat letonii să lucreze în regim de telemuncă, atunci când acest lucru este posibil.
„Vă cer să nu vă reuniţi, să nu mergeţi în vizite şi să vă limitaţi contactele sociale”, a scris prim-ministrul leton Krisjans Karins pe Twitter.