Un avion de luptă britanic F-35, unul dintre cele mai noi avioane de luptă invizibile ale armatei britanice, s-a prăbuşit miercuri dimineaţă în Marea Mediterană, după decolarea de pe portavionul HMS Queen Elizabeth, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, citat de CNN.
Pilotul s-a ejectat şi a fost readus în siguranţă pe navă, iar o anchetă privind incidentul, care a avut loc în timpul operaţiunilor de rutină, a început, a precizat ministerul.
Marea Britanie operează F-35B, o variantă monomotor, cu decolare scurtă şi aterizare verticală, a avionului invizibil dezvoltat de SUA, a cărui construcţie costă aproximativ 115 milioane de dolari fiecare.
În iunie, avioanele F-35 care operează de pe Queen Elizabeth au efectuat misiuni de luptă deasupra Orientului Mijlociu împotriva ISIS, prima acţiune de luptă pentru un portavion britanic în mai mult de un deceniu.
Cu planurile de a achiziţiona 138 de F-35, Marea Britanie ar fi al treilea cel mai mare operator al avioanelor produse de Lockheed-Martin, după Statele Unite şi Japonia.
Prăbuşirea britanică are loc în ultima etapă a unei călătorii pentru Queen Elizabeth, care conduce ceea ce Marea Britanie numeşte Carrier Strike Group 21, grup de nave care a mers până în Japonia şi Coreea de Sud pentru a participa la exerciţii cu aliaţii, în condiţiile în care Marina Regală încearcă să îşi sporească prezenţa globală.
Când grupul de atac a părăsit Marea Britanie în primăvară, Ministerul britanic al Apărării l-a descris ca fiind cea mai mare concentraţie de putere maritimă şi aeriană care a părăsit ţărmurile britanice într-o generaţie.
Autorităţile nu au spus dacă Marea Britanie va încerca să recupereze epava avionului F-35 din Mediterană.