Londra îndeamnă Franţa la cooperare împotriva traficanţilor de migranţi

Guvernul britanic a îndemnat din nou Franţa, duminică, să coopereze în lupta împotriva traficanţilor de migranţi în Canalul Mânecii, încercând să stingă furia Parisului care a exclus Londra dintr-o reuniune europeană de criză asupra acestei probleme, informează AFP.

”Trebuie să facem tot ce putem pentru a distruge modelul economic al acestor traficanţi de fiinţe umane” şi ”aceasta implică o strânsă colaborare cu prietenii noştri francezi”, a declarat la Sky News ministrul sănătăţii al Regatului Unit, Sajid Javid, în plin conflict diplomatic cu Parisul.

Duminică după-amiaza, miniştrii Franţei, Germaniei, Ţărilor de Jos şi Belgiei, însă nu şi ai Regatului Unit, s-au reunit în portul Calais (nordul Franţei), pentru a discuta de urgenţă asupra acestor probleme ale migraţiei, după moartea tragică, miercuri, în Canalul Mânecii, a 27 de migranţi care încercau să ajungă în Regatul Unit la bordul unei mici ambarcaţiuni gonflabile.

Iniţial invitată, Londra a fost în final exclusă de la această reuniune, unde au fost discutate cererile sale de acţiune comună, după o scrisoare trimisă joi de premierul Boris Johnson, care a stârnit furia Parisului.

Adresată preşedintelui francez Emmanuel Macron şi publicată pe Twitter, misiva îi cerea Franţei să-i preia înapoi pe migranţii sosiţi în Regatul Unit. Ea propunea de asemenea mai multe acţiuni în comun, printre care desfăşurarea de patrule comune lângă coastele franceze.

”Acestea sunt exact genul de lucruri pe care trebuie să le punem în aplicare”, a declarat Javid, pentru care premierul britanic ”nu a greşit deloc” divulgând scrisoarea pe Twitter, unul dintre principalele reproşuri emise de guvernul francez. ”Politica noastră este foarte clară: aceste nave trebuie să înceteze (să sosească). Nu o putem face singuri. Avem nevoie să cooperăm cu francezii”, a adăugat Javid.

Această ceartă cu Parisul într-un moment de criză a provocat numeroase critici faţă de guvernul conservator britanic.

”Ţările noastre două se dedau unui joc de reproşuri, în timp de copii se îneacă în Canalul Mânecii”, a denunţat duminică, la Sky News, Lisa Nady, deputată a opoziţiei laburiste. ”Este pur şi simplu inadmisibil”, a declarat ea.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X