O veche bombă de aviaţie a explodat miercuri în apropiere de un pod de lângă cea mai aglomerată gară feroviară din Munchen, provocând rănirea a patru persoane, informează poliţia, relatează Reuters şi dpa.
Unul dintre cei trei răniţi se află în stare gravă, a anunţat serviciul de pompieri din Munchen.
Explozia s-a produs în timpul unor lucrări de foraj în scopul construcţiei unui tunel, a precizat poliţia. Zona periculoasă a fost izolată. „Nu există pericol în afara acestei zone”, a precizat poliţia.
Experţi în explozibili au fost chemaţi pentru a examina rămăşiţele bombei care a explodat, precizează serviciul de pompieri.
Din cauza exploziei, traficul feroviar spre şi dinspre principala gară feroviară a fost suspendat, potrivit operatorului feroviar Deutsche Bahn. Nu se ştie când se va relua traficul feroviar.
Ministrul de interne din landul Bavaria Joachim Herrmann s-a deplasat la locul exploziei şi a precizat că bomba lovită accidental în timpul forajului avea 250 kg. El le-a dorit celor răniţi refacere grabnică, notează dpa.
Este neclar de ce bomba nu a fost descoperită înainte ca în zonă să înceapă lucrările. Autorităţile din Munchen efectuează cu regularitate sondări pentru a descoperi posibile bombe neexplodate.
Peste 2.000 de tone de bombe şi muniţii sunt descoperite anual în Germania, la peste 70 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial.