Vladimir Putin vrea garanții că NATO nu se va extinde spre Est, în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin, a cerut, marţi, în convorbirea cu omologul său american Joe Biden,  „garanţii” că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde spre Est. Într-un comunicat oficial, Kremlinul a prezentat noile tensiuni de la granița cu Ucraina ca încercări ale Moscovei de a contracara „tentative periculoase” ale Alianței Nord-Atlantice.

Este o eroare de a atribui doar Rusiei întreaga responsabilitate pentru tensiunile actuale în jurul Ucrainei, i-a transmis Putin lui Biden, potrivit Kremlinului.

„NATO a făcut tentative periculoase de a utiliza teritoriul ucrainean şi a dezvolta potenţialul său militar la frontierele noastre şi de aceea Rusia are un interes serios pentru garanţii juridice fiabile care să excludă o extindere a NATO spre Est”, subliniază Kremlinul într-un comunicat, după întrevederea caracterizată drept „deschisă şi profesionistă” între preşedinţii rus şi american, potrivit AFP.

Pe de altă parte, preşedintele Vladimir Putin i-a cerut omologului său american Joe Biden anularea tuturor restricțiilor asupra misiunilor diplomatice, pe care și le-au impus reciproc cele 2 superputeri, pe fondul tensiunării relațiilor bilaterale.

Conform comunicatului Kremlinului, cei doi şefi de stat au convenit ca responsabili ai celor două ţări să înceapă consultări cu privire la „problemele sensibile”legate de Ucraina.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X