Noua Zeelandă va interzice fumatul pentru generațiile viitoare

Guvernul neozeelandez a dezvăluit planul care face parte dintr-un efort de mai multe decenii,  unic în lume, de a preveni tinerii din a se apuca de fumat. Astfel, conform legislației care urmează să intre în vigoare anul viitor, orice persoană născută după 2008 nu va putea cumpăra țigări sau produse din tutun în timpul vieții sale. Prin această măsură, vârsta legală pentru fumat va crește în fiecare an, iar, în 2050 persoanele de peste 42 de ani vor putea încă să cumpere produse pe bază de tutun, însă cele sub această vârstă nu.

“Vrem să ne asigurăm că tinerii nu vor începe să fumeze niciodată, astfel că vom cataloga drept infracțiune vânzarea sau furnizarea produselor din tutun tinerilor”, a declarat Dr. Ayesha Verrall, ministru Sănătății. “Persoanele în vârstă de 14 ani la momentul intrării legii în vigoare nu vor putea niciodată să cumpere legal tutun”.

Noua Zeelandă își propune să reducă numărul persoanelor fumătoare la sub 5% din totalul populației, până în 2025. În prezent, 13% din populație fumează. Spre comparație, aproximativ 14% dintre americani și în jur de 20% dintre cetățenii din întreaga lume sunt fumători.

În ultimii 10 ani, prețul țigărilor în Noua Zeelandă a crescut constant și a ajuns unul dintre cele mai mari din lume. Un pachet de țigări costă puțin peste 20 de dolari americani, al doilea cel mai mare preț după statul vecin Australia, unde salariile sunt considerabil mai mari.

“Acum că Noua Zeelandă a făcut acest pas, mă aștept ca multe alte țări să-i urmeze exemplul”, a declarat Janet Hoek, expert în sănătate publică la Universitatea din Auckland. “Această lege va fi ceva care începe în Noua Zeelandă, dar care va avea cu adevărat implicații globale”.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X