Descoperire istorică: Cinci mamuţi din era glaciară au fost descoperiţi după 220.000 de ani

Cinci mamuţi din era glaciară, într-o stare de conservare extraordinară, au fost descoperiţi în Cotswolds, spre uimirea arheologilor şi a paleontologilor, potrivit The Observer.

Rămăşiţele a doi adulţi, doi tineri şi un pui care au hoinărit acum 200.000 de ani au fost dezgropate lângă Swindon, împreună cu unelte folosite de oamenii de Neanderthal, care probabil că ar fi vânat aceste fiare de 10 tone. Se aşteaptă să se găsească mai multe deoarece doar o fracţiune din vastul sit, o carieră de pietriş, a fost excavată.

Situl este o mină de aur, având în vedere calitatea descoperirilor. Ele variază de la giganţi din era glaciară, cum ar fi elanii – de două ori mai mari decât descendenţii lor astăzi, cu coarne de 10 picioare diametru – până la creaturi mici, în special gândacii de bălegar, care au evoluat împreună cu megafauna, şi melci de apă dulce, la fel ca cei găsiţi astăzi. Chiar şi seminţe, polen şi fosile de plante, inclusiv soiuri dispărute, au fost păstrate în acest sit.

Toate acestea vor oferi acum noi indicii despre modul în care strămoşii de Neanderthal au trăit în condiţiile dure ale erei glaciare din Marea Britanie, o perioadă a preistoriei despre care se cunosc puţine lucruri.

Descoperirile excepţionale vor fi explorate într-un documentar BBC One, „Attenborough and the Mammoth Graveyard”, care va fi difuzat pe 30 decembrie, în care Sir David Attenborough şi profesorul biolog evoluţionist Ben Garrod se alătură arheologilor de la DigVentures pentru a filma locul excavat.

Cercetătorii cred că rămăşiţele de mamut datează de aproximativ 220.000 de ani, când Marea Britanie era încă ocupată de neanderthalieni în timpul unei perioade interglaciare mai calde, cunoscută sub numele de MIS7. Scăderea temperaturilor i-a forţat pe neanderthalieni să se îndrepte către sud, iar acest loc era atunci o câmpie luxuriantă şi fertilă unde erau atrase atât animalele, cât şi oamenii.

Primii mamuţi au venit din Africa în urmă cu aproximativ cinci milioane de ani. Această specie aparte, mamutul de stepă, a fost cea mai mare dintre ele şi a trăit în urmă cu aproximativ 1,8 milioane de ani până la aproximativ 200.000 de ani.

Săpăturile au scos la iveală, de asemenea, dovezi suplimentare ale activităţii Neanderthalienilor în sit, inclusiv unelte din silex care ar fi fost folosite pentru curăţarea pieilor.

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X