Proteste în mai multe țări europene. Oamenii sunt nemulțumiți de măsurile anti-Covid
Sunt proteste masive în marile capitale ale Europei. Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de măsurile anti-Covid luate de autorități. Au fost confruntări violente între polițiști și demonstranți, iar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene și bastoane pentru a dispersa mulțimea.
Protestatari antivaccin s-au strâns sâmbătă în oraşe din întreaga Franţă, denunţând intenţia exprimată recent de preşedintele Emmanuel Macron, de „a-i scoate din sărite” pe cei care refuză să se vaccineze anticoronavirus prin limitarea libertăţilor lor civile, transmite Reuters.
La proteste au participat zeci de mii de persoane şi, în unele locuri (cum ar fi la Paris sau în Montpellier) s-au produs altercaţii cu poliţia, care a folosit gaze lacrimogene pentru a restabili ordinea.
În Paris, protestatarii i-au dat replica lui Macron, preluându-i expresia considerată sulfuroasă şi strigând: „Te vom scoate din sărite”. Alţii purtau pancarte cu mesajul „NU paşaportului de vaccinare”, o aluzie la documentul adoptat de Adunarea Naţională (parlamentul francez) care stipulează că toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, la restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional. Un test negativ nu va mai fi suficient, exceptând accesul către instituţiile şi serviciile de sănătate.
Proteste au avut loc şi la Marsilia, Nantes, Strasbourg, Lyon, Toulouse şi Le Mans.
Câteva mii de oameni au demonstrat sâmbătă în mai multe oraşe din Germania împotriva politicilor menite să stopeze pandemia de coronavirus, transmite dpa.
Cel mai mare protest a avut loc la Hamburg, cu o participare de circa 16.000 de persoane, potrivit poliţiei. Organizatorii au făcut apel la participanţi să poarte măşti şi să păstreze distanţa fizică, în conformitate cu normele impuse, însă mulţi nu au respectat această cerinţă, notează dpa.
Proteste importante au loc în întreaga ţară, în Magdeburg, Freiburg, Ansbach, Regensburg şi Schwerin. Circa 1.600 de oameni s-au strâns în Schwerin (nord), potrivit poliţiei, la miting fiind aşteptaţi 2.000 de oameni, conform organizatorilor. Protestatarii purtau un banner pe care scria „Părinţii şi bunicii spun !!!NU!!! vaccinării anticoronavirus a copiilor!” Manifestanţii aveau cu ei tobe şi trompete.
La Magdeburg, mii de oameni au mărşăluit prin tot oraşul timp de câteva ore bune, blocând temporar liniile de tramvai şi circulaţia.
La Berlin, protestatarii au format un convoi de maşini şi biciclete. Poliţia a numărat mai bine de 100 de vehicule, 70 de biciclete şi circa 200 de persoane.
Circa 40.000 de oameni au protestat sâmbătă la Viena, capitala Austriei, împotriva măsurilor guvernamentale de combatere a pandemiei de coronavirus, inclusiv obligativitatea vaccinării pentru populaţie, transmite dpa.
Potrivit poliţiei, demonstraţia a fost în mare parte paşnică. Totuşi, forţele de ordine au oprit marşul pentru o scurtă perioadă de timp, după ce câţiva demonstranţi au încercat să forţeze cordonul poliţiei, unii dintre ei fiind arestaţi.
Peste 1.000 de agenţi au fost desfăşuraţi la protest.
Vaccinarea urmează să devină obligatorie în Austria începând de luna viitoare, aminteşte dpa, care adaugă că în ultimele săptămâni în această ţară au avut loc mai multe proteste de amploare împotriva acestei măsuri.