Roberta Metsola, noul preşedinte al Parlamentului European

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o marţi în funcţia de preşedinte, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola.

Membră a grupului Partidului Popular European (PPE), Metsola a fost aleasă preşedinte al Parlamentului European cu 458 de voturi „pentru” din 616 exprimate.

Metsola, care împlinește chiar astăzi 43 de ani, devine astfel cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. Aceasta a fost felicitată în plenul Parlamentului European de către colegi.
„Vă mulțumesc. Cu umilitate vă spun că sunt onorată de responsabilitatea pe care mi-o încredințați. Voi lucra în favoarea cetățenilor europeni. Trebuie să ne gândim la moștenirea lăsată de David Sassoli, lupta pentru misiunea UE”, a declarat Metsola.

Drumul Robertei Metsola către șefia Parlamentului European a fost netezit de decizia Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a doua forţă politică din Parlamentul European, care în decembrie a renunţat să mai prezinte un candidat la preşedinţia instituţiei după terminarea mandatului lui David Sassoli.

David Sassoli, fostul președintele Parlamentului European, a murit pe 11 ianuarie la vârsta de 65 de ani. Acesta era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar.

Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European au fost Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).

În noiembrie 2020 Roberta Metsola a fost aleasa prim-vicepreședinte al Parlamentului European în locul irlandezei Maired McGuinness, desemnată comisar. Metsola a fost singura candidată, iar responsabilitățile sale principale erau relatia cu parlamentele nationale și reprezentarea președintelui PE în relația cu țările din America de Nord.

Roberta Metsola este juristă, absolventa a Universitatii din Malta si a Colegiului Europei de la Bruges – instituția de învățământ post-universitar fondată de Comisia Europeană. A fost secretar general al Studentilor Democrati Europeni, a lucrat ca atașat la Reprezentanța Maltei la UE între 2004 și 2012, iar în perioada 2012-2013 a fost consiliera lui Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă de la acea vreme.

Soțul său a fost consilier la Parlamentul Finlandei și la cabinetul premierului. Din 2020 este director general pentru Europa al Asociatiei Internaționale a Companiilor de Croazieră. A fost din 2016 vicepreședinte pentru relații guvernamentale al companiei americane Royal Caribbean Group, numărul doi gobal între operatorii de croaziere.

Roberta Metsola a fost coordonatorul PPE în LIBE, singura comisie din PE în care e membră acum. Potrivit Politico Europe, Metsola are reputația unui politician extrem de ambițios, care muncește foarte mult. La Bruxelles se vorbește despre ținta ei pentru 2024: președinția Comisiei Europene.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X