Marea Britanie lansează programul pilot privind săptămâna de lucru de patru zile

În Marea Britanie a fost lansat recent un program pilot privind săptămâna de lucru de patru zile, la care participă cel puţin 30 de companii, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax. În cadrul programului, care va începe în luna iunie şi se va derula pe o perioadă de şase luni, firmele participante vor permite angajaţilor să muncească 32 de ore pe săptămână, salariile şi beneficiile acestora rămânând neschimbate.

„Trecerea la o săptămână de patru zile ar fi o mişcare câştigătoare pentru companii“, arată Joe Ryle, director al Four Day Week Campaign din Marea Britanie. „Studiile au arătat că productivitatea se îmbunătăţeşte, ca şi starea de bine a angajaţilor“.

Programul din Marea Britanie este unul dintr-o serie desfăşurate de 4 Day Week Global, care susţine săptămâna mai scurtă de muncă. Programe similare vor începe în SUA şi Irlanda, altele fiind programate pentru Canada, Australia şi Noua Zeelandă, pot­ri­vit lui Ryle.

Pe lângă pro­duc­tivitate, cerce­tătorii vor evalua impactul asupra stării de bine a an­ga­jaţilor şi efectul pro­­gra­mului asupra me­diului şi egalităţii între sexe. Pro­gra­mul va ajuta „com­pa­niile să facă tre­ce­rea de la a mă­sura pur şi simplu cât petrec oa­menii la lucru către un accent mai pu­ternic asupra pro­­duc­tivităţii aces­tora“, arată Joe O’Connor, manager al cam­paniei. Pentru an­ga­jaţii unicornului tech Bolt, o astfel de săptămână a devenit deja realitate, po­trivit CNBC.

Compania a testat programul în toamna anului trecut, iar rezultatele au fost copleşitor pozitive, a declarat fondatorul şi CEO-ul companiei, Ryan Breslow.

Productivitatea a crescut, munca a fost simplificată, iar angajaţii sunt mulţumiţi, potrivit acestuia. Un sondaj realizat la sfârşitul perioadei testului, de trei luni, a găsit că 94% dintre angajaţi şi 91% dintre manageri doreau ca programul să continue.

Bolt, cu 550 de angajaţi full-time, este una din mai multe companii din SUA care au trecut la săptămâna mai scurtă de muncă. Susţinătorii speră ca ideea să prindă în continuare, în special într-o vreme în care atragerea şi retenţia angajaţilor este o prioritate de top.

Ideea săptămânii de patru zile nu este una nouă, însă transformările aduse de pandemie fac ca din ce în ce mai multe ţări şi companii să o ia serios în considerare.

În toamna anului trecut, un think tank important din Scoţia a recomandat ca experimentul derulat de guvernul ţării cu această idee în rândul angajaţilor din birouri să fie extins şi în alte sectoare ale economiei, ca parte a redresării post-Covid a ţării.

Şi în Franţa ideea captează deja atenţia, iar mai multe ţări, printre care Spania, Norvegia şi Islanda au derulat deja experimente în acest sens.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X