Primul studiu medical din lume autorizat să expună în mod deliberat participanții la coronavirus caută mai mulți voluntari, pentru a contribui la dezvoltarea unor vaccinuri mai bune.
Studiul Universității Oxford a fost lansat în aprilie anul trecut, la trei luni după ce Marea Britanie a devenit prima țară care a aprobat teste cu oameni, scrie Reuters.
Prima fază, încă în curs de desfășurare, s-a axat pe aflarea cantității de virus necesare pentru a declanșa o infecție, în timp ce a doua va avea ca scop determinarea răspunsului imunitar necesar pentru a evita o infecție, a precizat marți universitatea într-o declarație.
Cercetătorii sunt pe cale să stabilească cea mai slabă infecție posibilă, care asigură că aproximativ jumătate dintre persoanele expuse fac COVID-19 asimptomatic sau ușor. Ei intenționează apoi să expună voluntarii – toți infectați în mod natural sau vaccinați anterior – la acea doză pentru a determina ce niveluri de anticorpi sau de celule T imune sunt necesare pentru a preveni o infecție.
„Acesta este răspunsul imunitar pe care trebuie să-l inducem apoi cu un nou vaccin”, a declarat Helen McShane, profesor de vaccinologie la Universitatea Oxford și cercetător principal al studiului.
Rezultatele studiului vor contribui la dezvoltarea viitoare a vaccinurilor mult mai rapid și mai eficient, se arată în comunicat.
Imunologii la nivel mondial au căutat să identifice cu precizie reacția imunitară pe care un vaccin trebuie să o producă pentru a proteja împotriva bolii.
Oamenii de știință au folosit timp de decenii testele pe oameni pentru a dezvolta tratamente împotriva multor boli infecțioase, dar aceasta este prima cercetare de acest fel cunoscută cu privire la COVID-19.
Un dezavantaj este riscul ca voluntarii să contracteze boala, dar universitatea își ia măsuri de precauție.
Participanții vor trebui să fie sănătoși și să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Ei vor fi ținuți în carantină timp de cel puțin 17 zile, iar celor care vor dezvolta simptome li se va administra tratamentul cu anticorpi monoclonali Ronapreve de la Regeneron.