Noi reguli pentru turiștii europeni începând cu 1 februarie – Vor putea intra într-o ţară străină în funcţie de starea de sănătăte

Uniunea Europeană schimbă regulile pentru călătoria turiştilor! De la 1 februarie, aceştia vor putea intra într-o ţară străină în funcţie de starea lor de sănătăte, nicidecum de scenariul în care se află statul din care provin.

Până acum, turiştii erau clasificaţi în funcţie de culoarea ţării din care veneau – verde, galben sau roşu – în funcţie de care li se aplicau tot felul de restricţii.

De la începutul lunii viitoare, principalul identificator al călătorului este certificatul digital. Cei care nu au acest certificat vor trebui să prezinte un test negativ făcut cu maximum 24 de ore înainte de intrarea într-o ţară străină.

Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind actualizarea normelor pentru facilitarea liberei circulaţii în UE în condiţii de siguranţă în timpul pandemiei de COVID-19.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X