O rachetă Space X Falcon 9, scăpată de sub control, va intra în coliziune cu Luna

Specialiştii susţin că racheta Space X va lovi Luna pe data de 4 martie. Racheta a fost lansată în spaţiu în anul 2015.

Racheta Falcon 9 a fost lansată iniţial din Florida în 2015 pentru a pune pe orbită Deep Space Climate Observatory şi a urmat o orbită „haotică” de atunci, relatează The Guardian.

Space X Falcon 9 a fost lansată în februarie 2015, ca parte a unei misiuni interplanetare de a trimite un satelit meteorologic spaţial într-o călătorie de un milion de mile. Doar că, în drumul său spre aşa-numitul punct Lagrange (o poziţie neutră din punct de vedere gravitaţional), racheta şi-a consumat combustibilul şi a devenit un simplu deşeu spaţial.

Astfel că, fără suficient combustibil pentru a reveni în atmosfera Pământului, racheta „nu a avut energia necesară pentru a scăpa de gravitaţia sistemului Pământ-Lună”, a explicat meteorologul Eric Berger.

Specialiştii cred că racheta, de aproximativ patru tone metrice, este pe cale să se intersecteze cu Luna cu o viteză de aproximativ 2,58 km/s în câteva săptămâni.

Analistul Bill Gray a declarat că stadiul superior al Falcon 9 va lovi foarte probabil partea îndepărtată a Lunii, în apropierea ecuatorului, pe 4 martie. Locul exact pe care racheta îl va lovi rămâne neclar din cauza efectului imprevizibil al luminii solare care crează o presiune asupra rachetei şi a ambiguităţilor în măsurarea perioadelor de rotaţie, care îi pot modifica uşor orbita.

Specialistul spune că, cel mai probabil, coliziunea nu va fi observată de pe Pământ.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X