Liz Truss şi-a anulat vizita la Kiev după ce a fost testată pozitiv la COVID-19

Şefa diplomaţiei britanice Liz Truss a fost nevoită să-şi anuleze vizita în Ucraina după ce luni seară ea a fost testată pozitiv la COVID-19. ”Din fericire, sunt vaccinată cu trei doze şi voi lucra de acasă în timpul izolării”, a scris Truss pe Twitter.

Ea urma să îl însoţească marţi pe premierul Boris Johnson în vizita sa la Kiev, unde acesta va avea o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe fondul creşterii tensiunilor legate de concentrarea de forţe militare ruse la frontiera cu Ucraina.

Liz Truss este al doilea ministru din cabinetul britanic testat pozitiv la COVID-19 în ultimele zile, după ce duminică ministrul educaţiei Nadhim Zahawi a fost testat pozitiv.

În cursul zilei de luni, ministrul de externe britanic s-a adresat în Camera Comunelor, anunţând un nou proiect legislativ menit să extindă amploarea sancţiunilor aplicabile Rusiei pentru a încerca să descurajeze o agresiune contra Ucrainei.

Truss a stat aşezată la trei scaune distanţă de premierul Boris Johnson, fără a purta mască sanitară, atunci când acesta a răspuns întrebărilor deputaţilor britanici despre raportul înaltei funcţionare publice Sue Gray despre petrecerile din Downing Street 10, reşedinţa premierului Regatului Unit.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X