Incendiu la Spitalul Județean Suceava. Peste 300 de pacienți au fost evacuați, între care 102 copii

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la Secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean Suceava. A fost activat Planul Roşu de intervenţie, fiind evacuaţi pacienţii de la mai multe etaje ale unităţii medicale. Au fost evacuaţi în total 329 de pacienţi, între care 102 copii, majoritatea nou-născuţi. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Focul a fost stins în jurul orei 01.15. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au deplasat toate forțele și mijloacele de la Detașamentul Suceava.

Prioritatea a fost evacuarea tuturor pacienţilor din zonă şi de la etajele superioare. Au fost evacuaţi 329 pacienţi, de la etajul IV până la etajul IX. Aceştia au fost relocaţi în alte secţii din spital. Din totalul pacienţilor evacuaţi, 102 sunt copii (57 nou-născuţi)”, a transmis ISU Suceava.

„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice – izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, şapte autospeciale cu apă şi spumă, opt ambulanţe SMURD, trei autoscări de intervenţie la înălţime, cinci Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază”, a afirmat reprezentantul ISU Suceava.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric, care făcea parte din agregatul de ventilare, cu defecţiuni.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X